În week-end, polițiștii și jandarmii au desfășurat controale pe râul Olt, pentru prevenirea braconajului piscicol. S-a acționat cu echipaje auto pe malul Oltului, dar și cu ambarcațiuni. Trei braconieri au fost prinși în timp ce capturau cantități mari de pește, pentru a-l comercializa.
Plasele de pescuit vor fi distruse. O parte din pește a fost redat mediului acvatic, iar restul a fost ridicat pentru distrugere. Și reprezentanții Asociației Județene de Vânătoare și Pescuit Sportiv Olt au desfășurat controale, zilele trecute, când au ridicat din apă peste 5.000 de metri de plase de pescuit.
Directorul AJVPS Olt spune că fenomenul braconajului este în continuare greu de oprit. Iar în pandemie, braconierii parcă s-au înmulțit.
Acțiunile pentru prevenirea braconajului piscicol vor continua pe râul Olt, atât ziua, cât și pe timp de noapte. Autoritățile spun că nu îi vânează pe braconierii care prind câteva kilograme de pește, pentru consum propriu, ci sunt vizați cei care capturează cantități mari, în scop comercial.