Peste 70 de echipaje de poliție au desfășurat controale, seara trecută, în zona Caracal-Corabia. S-a acționat atât în contextul pandemiei de Covid-19, dar și pentru prevenirea accidentelor de circulație. Oamenii legii, cu sprijinul jandarmilor, au verificat peste 500 de persoane și au oprit pentru control 90 de autoturisme.
Au fost depistate zeci de persoane care nu respectau măsurile de protecție individuală, dar și șoferi care au încălcat regulile de circulație. Toți au primit amenzi, iar cei cu abateri grave s-au ales cu dosare penale.
Printre șoferii sancționați s-a aflat și un conducător auto care a rămas fără permis pentru o depășire neregulamentară. Iar în comuna Cilieni, un tânăr a fost prins băut la volan.
Acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, fiindu-i reținut permisul de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile.