Județul Olt a fost împânzit vineri de echipaje de poliție, prezente nu doar în stradă, dar și în aer. Inspectoratul de Poliție Olt, cu sprijinul Jandarmeriei și a Inspectoratului General de Aviație au organizat o amplă acțiune de control, între orele 14.00-17.00, pentru prevenirea infracțiunilor de tot felul.
A fost o altfel de razie, în care polițiștilor nu le-a scăpat nimic. Au fost aplicate în total peste 260 de sancțiuni contravenționale, multe dintre ele aplicate șoferilor.
O astfel de razie a mai avut loc în județul Olt anul trecut. Reprezentanții MAI spun că vor continua să acționeze în sistem integrat, pentru prevenirea infracțiunilor și asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică.