Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Percheziții la Milcov. Doi bărbați, reținuți
14.07.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 554

Doi bărbați din comuna Milcov au fost reținuți de poliție pentru infracțiunea de furt. Ei au spart un depozit de materiale de construcții din județul Dolj, de unde au luat bunuri în valoare de 30.000 de lei. Hoții vor fi prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.


 Au fost percheziții, ieri dimineață, în comuna olteană Milcov. Polițiștii din Dolj au descins la locuințele a patru bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 37 de ani, bănuiți de furt. Potrivit anchetatorilor, la începutul acestei luni, ei au spart un depozit de materiale de construcții din județul Dolj, de unde au furat bunuri în valoare de 30.000 de lei. Hoții au fost prinși ieri, iar doi dintre ei au fost reținuți, pentru 24 de ore.
În urma perchezițiilor, au fost găsite mai multe materiale de construcţii, scule şi unelte electrice, ce au fost ridicate de polițiști. Prejudiciul a fost recuperat astfel în proporție de 80%, fiind predat societății păgubite.
Cei doi bărbați sunt acuzați de furt calificat, urmând să fie prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE