Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Prins cu permis de conducere fals
25.05.2021
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 378

Unul cu permisul fals, iar altul fără permis și cu mașina furată. Asta au descoperit polițiștii în controalele desfășurate, ieri, pe drumurile din județul Olt. Ambii șoferi s-au ales cu dosar penal și riscă ani buni de închisoare.


 Două infracțiuni rutiere grave au fost descoperite de polițiștii olteni, pe drumurile din județ. La Caracal, un bărbat a fost prins în timp ce conducea un autoturism având permis de conducere fals. Bărbatul le-a prezentat oamenilor legii documentele, pentru verificare, când unul dintre agenți a descoperit că, de fapt, acesta nu figurează cu permis auto eliberat în România. La o verificare mai atentă, agenții rutieri au descoperit că documentul este unul fals.
Bărbatul este cercetat pentru fapta sa și riscă ani buni de închisoare. Și la Slatina, oamenii legii au prins un tânăr de 28 de ani, care conducea un autoturism fără a poseda permis de conducere. În plus, mașina pe care o conducea era furată.
Comunicat IPJ Olt
„În urma verificărilor efectuate, a reieșit faptul că acesta ar fi sustras autoturismul respectiv cu scopul de a-l folosi pe nedrept. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și furt în scop de folosință”, apare în comunicatul de presă al Poliției Olt.
Pentru a preveni acest gen de fapte, oamenii legii vor intensifica acțiunile de control pe raza întregului județ.
Controalele vor avea loc atât ziua, dar și pe timp de noapte. Echipajele de la Rutieră vor acționa în stradă cu aparatele radar, dar și cele pentru depistarea consumului de alcool și droguri.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE