Comanda Poliției Olt a fost preluată, din această seară, de comisarul șef Vasile Armașu, care conducea Direcția de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Șeful IPJ Olt, Cristi Voiculescu și cei doi adjuncți, Ionuț Sîrbu și Nicolae Alexe au demiși, la fel și șeful și adjunctul Poliției Caracal.
Ministrul Moga a anunțat că zilele următoare va veni cu propunerile pentru funcțiile de prefect și subprefect al județului, după ce Silviu Neacșu și Radu Ioniță au fost și ei eliberați din funcții.
Ministrul de Interne a precizat că va rămâne în județul Olt până la finalizarea anchetei. Astăzi, Ministerul de Interne a anunțat că și polițistul care a vorbit cu Alexandra la 112 este anchetat.
RAPORT MAI
„S-a constatat că polițistul a avut o atitudine refractară față de aceasta, fără a da dovadă de solicitudine și neimplicându-se in obținerea de date care să conducă la identificarea locației unde se afla persoana apelantă, respectiv sa o consilieze pe aceasta, ori să ii ofere sfaturi cu privire la comportamentul ei până la sosirea echipajelor de poliție”, se arată în raportul intern al Ministerului de Interne consultat de G4Media.ro.
Ministrul Afacerilor Interne a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal ”pentru a analiza și dispune cu privire la situația de fapt reținută în sarcina agentului șef principal Florescu Vasilică Viorel din cadrul IPJ Olt, care a preluat apelul de la 112.