Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Patriotism de Ziua Drapelului la Slatina
26.06.2019
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 193

Autoritățile locale și județene au marcat, astăzi, la Slatina, Ziua Drapelului Național. Ceremonia s-a desfășurat pe platoul din fața Prefecturii Olt, iar la final, primarul Slatinei, Emil Moț, reprezentanți ai Prefecturii și alți oficiali prezenți la eveniment, au sărutat drapelul, în semn de patriotism și recunoștință pentru cei care și-au pus viața în slujba simbolului national al României.


Oficialități locale, județene, militari, șefi de instituții și reprezentanți ai partidelor politice au participat, astăzi, la ceremonia organizată de Ziua Drapelului Național. Manifestările au început cu o slujbă religioasă, după care a urmat discursul autorităților. Subprefectul județului, Radu Ioniță, a transmis mesajul ministrului Afacerilor Interne, Carmen Dan.
Autoritățile au trecut apoi, pe rând, prin fața drapelului și l-au sărutat. Un gest impresionant al oficialităților, în semn de patriotism și respect pentru simbolul național al României. Drapelul a fost înălțat apoi pe catarg.
Ceremonia s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare, în acordurile fanfarei Lyra.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026