Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Trei răniți într-un accident, la Slatina
29.03.2019
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 933

Trei persoane au ajuns la spital rănite, în urma unui accident rutier care s-a produs astăzi, la ieșirea din Slatina spre Brebeni. Un tânăr a izbit în plin cu mașina un autoturism care circula regulamentar. Una dintre mașini a fost târâtă câteva zeci de metri și s-a oprit într-o stație Peco.


Accident spectaculos astăzi, în jurul prânzului, la ieșirea din Slatina către Brebeni. Un autoturism care circula regulamentar a fost lovit în plin de altul, care a întors și a vrut să vireze la stânga. În urma impactului, una dintre mașini a fost târâtă pe asfalt până s-a oprit la o stație Peco din apropiere, la mică distanță de o cisternă GPL. Șoferul și două pasagere au ajuns la spital răniți.

Polițiștii prezenți la fața locului au cercetat împrejurările în care s-a produs accidentul.
„Un conducător auto, în vârstă de 38 de ani, din municipiul Slatina, la efectuarea virajului la stânga, nu a acordat prioritate unui alt autovehicul condus de un tânăr, de 21 de ani, care se deplasa din direcția Brebeni către Slatina”, au anunțat reprezentanții IPJ Olt.
Niciunul dintre șoferi nu consumase alcool înainte să urce la volan.
 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026