Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Porci găsiți morți pe islaz, la Ipotești
29.03.2019
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 348

Autoritățile veterinare sunt în alertă, după ce un localnic din Ipotești a găsit porci morți, aruncați pe islazul din comună. Au fost prelevate probe de la cadavre, pentru a se stabili dacă animalele au fost bolnave de pestă africană, iar medicii veterinari și polițiștii au deschis o anchetă.


Primăria Ipotești a anunțat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor că pe islazul din comună au fost găsiți porci morți. Veterinarii au mers imediat la fața locului.
În comuna Ipotești nu este înregistrată nicio fermă de porci autorizată. În zonă există o unitate de neutralizare, însă autoritățile nu știu încă de unde provin cadavrele.
Primarul localității, Ion Căpraru, spune că efectivele de porci din comună au fost verificate chiar în această săptămână de medicii veterinari, Ipotești fiind una dintre comunele aflate în zona de supraveghere a focarului de pestă înregistrat anul trecut la Osica de Sus. Medicii nu au găsit niciun animal cu semne de boală, așa că porcii morți nu sunt, cele mai probabil, din comună. Localnicii spun că ar fi fost aduși cu o autoutilitară în locul respectiv. Dealtfel și crotaliile animalelor ar indica faptul că provin dintr-un alt județ.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026