Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Ziua Recoltei, din nou la Slatina
27.09.2018
Autor articol: Simona Andrei
Vizualizari: 1909

Pentru al doilea an consecutiv, „Ziua națională a produselor agroalimentare românești” va fi sărbătorită la Slatina. Peste 100 de producători agricoli din toată țara își vor prezenta oferta de legume și fructe proaspete, produse apicole, lactate și preparate din carne pe Esplanada orașului. La eveniment sunt așteptați ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Petre Daea, dar și oficialități ale județului.


 Prima ediție a „Zilei Recoltei” a fost un real succes la Slatina. Evenimentul va fi organizat și anul acesta de către Direcția Agricolă Olt, în colaborare cu Primăria Slatina și Consiliul Județean Olt. Producătorii participanți la acest eveniment își vor expune marfa de cea mai bună calitate în standurile amenajate în aer liber și căsuțele din lemn puse la dispoziție de municipalitate pe Esplanada Slatinei.
Evenimentul va debuta pe 10 octombrie.
Inițiatorul „Zilei naționale a produselor agroalimentare românești ” este deputatul PSD Alexandru Stănescu, președintele comisiei pentru agricultură.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026