Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
23 August, o zi controversată din istoria României
22.08.2018
Autor articol: Simona Vârban
Vizualizari: 207

Transformată de comuniști în sărbătoare națională, cu defilări, spectacole și petreceri, 23 August rămâne o zi de referință pentru istoria țării noastre. Regele Mihai a anunțat că România nu va mai continua să lupte în cel de-al doilea Război Mondial, iar din acel moment, comunismul a început să câștige teren în țară. Istoricii le explică oamenilor de ce ziua de 23 August nu poate fi asociată cu Ziua Națională a României.


23 August 1944, ziua în care Regele Mihai l-a convocat pe mareşalul Ion Antonescu la Palatul Regal şi i-a cerut încheierea unui armistiţiu cu puterile aliate. Regele nu era de acord cu înaintarea Armatei Române în interiorul URSS, alături de Germania nazistă. Istoricii militari spun că întoarcerea armelor din 1944 a scurtat Războiul Mondial cu şase luni şi a evitat pierderea câtorva milioane de vieţi omeneşti, iar istoricii academicieni sunt de acord că momentul de la 23 August a fost alternativa care a provocat cele mai mici pagube României. Sunt însă şi voci care susţin că armistiţiul cu sovieticii nu ar fi fost cea mai înțeleaptă decizie, pentru că a avut şi efecte dramatice: a dus la capturarea a peste 170.000 de militari români şi la deportarea în URSS a peste 70.000 de români. Timp de 45 de ani, între 1945 și 1989, 23 August a fost o zi de mare sărbătoare națională, instaurată de regimul comunist.
Puțini olteni știu însă care este, de fapt semnificația istorică a acestei zile „confiscate de comuniști”. Pentru majoritatea oamenilor era ziua în care aveau liber de la serviciu, pentru a participa la manifestări artistice, culturale și, inevitabil, politice.
Olt Tv vă invită să urmăriți mâine seară, la finalul ediției principale de știri, un interviu special, oferit de directorul Muzeului Județean Olt, Laurențiu Guțică, despre ziua de 23 August și importanța ei în istoria României. 

23 August Laurențiu Guțică Muzeul Județean Olt
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

USAMV: Studenții au impresionat cu produse bio și idei de succes

Un altfel de examen a avut loc, astăzi, la Facultatea de Management și Dezvoltare Rurală din Slatina. Studenții din anul III au susținut examenul de agro-marketing, care a ajuns deja la cea de-a șaptea ediție. Astfel, tinerii au venit în fața profesorilor cu produse tradiționale și bio, pe care le-au prezentat fiecare cum a știut mai bine. Conducerea facultății i-a felicitat și a subliniat importanța promovării produselor bio și tradiționale, dar și ideile bune pentru adevărate afaceri de succes.
27 Mai 2026

CNRG: Emoție și bucurie la festivitatea de absolvire

Curtea interioară a Colegiul Național „Radu Greceanu” a fost, astăzi, locul în care emoțiile au vorbit mai mult decât cuvintele. Peste 200 de elevi ai celor șapte clase de a XII-a au trăit unul dintre cele mai importante și sensibile momente din viața lor: festivitatea de absolvire. Îmbrăcați în robe și înconjurați de familie, profesori și colegi, absolvenții promoției 2022-2026 au spus adio anilor de liceu, anilor în care au crescut împreună, au legat prietenii și au construit amintiri care îi vor însoți mereu.
25 Mai 2026