Scandalul a izbucnit între două grupuri de tineri. Aflați sub influența alcoolului, aceștia s-au luat la ceartă, iar conflictul a degenerat. Totul s-a petrecut în plină stradă, în fața discotecii din comuna Movileni.
Tânărul înjunghiat a ajuns în stare critică la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Medicii l-au operat de două ori și au reușit cu greu să îl stabilizeze.
Medicii fac demersuri pentru a-l transfera pe tânărul înjunghiat la un spital din București. Agresorul a fost prezentat, astăzi, instanței de judecată, cu propunerea de arestare preventivă.
Având în vedere că tânărul are antecedente penale, de data aceasta el riscă între 10 și 20 de ani de închisoare.