Polițiștii de la Serviciul de Investigare a Criminalității Olt au aflat despre acest caz de pe internet. Ieri dimineață, oamenii legii au mers la locuința bărbatului din comuna Cârlogani și au găsit detectorul de metale, pe care acesta anunțase că îl vinde pe internet.
Detectorul de metale a fost ridicat de poliție, pentru cercetări. Bărbatul le-a spus oamenilor legii că îl cumpărase din Italia și voia să îl vândă. Acum este cercetat pentru încălcarea legii patrimoniului.
Polițiștii reamintesc cetățenilor faptul că persoanele fizice și juridice care dețin sau comercializează detectoare de metale sunt obligate să obțină, în prealabil, autorizația inspectoratului de poliție județean în a cărui rază teritorială își au domiciliul sau sediul și să se înregistreze la aceste autorități.