Cei doi angajaţi ai spitalului, asistenta în vârstă de 45 de ani şi infirmierul în vârstă de 54 de ani, erau împreună de mai multă vreme, cu perioade în care au fost despărţiţi, au povestit surse din spital. Ambii erau divorţaţi şi aveau câte doi copii fiecare.
Sâmbătă noaptea, în jurul orei 12.30, femeia a intrat în sala de tratament cu o cafea, urmată de bărbat, pe la ora 1. 00. Au blocat uşa cu un pat, iar pe la 1.30, colegii lor au auzit ţipete din camera respectivă. Personalul medical a bătut la uşă, nu li s-a deschis, şi au chemat pompierii ca să o deblocheze.
Au spart uşa şi au găsit-o pe femeie cu şapte lovituri de cuţit în spate şi trei în gât, iar bărbatul cu venele tăiate, dar şi cu o plagă în zona gâtului.
„Cei doi s-au blocat într-o sală de tratament şi acolo s-a întâmplat nenorocirea. Infirmierul a omorât-o pe asistentă, după care s-a sinucis. Am ajuns şi eu acolo, imaginile au fost de coşmar. Poliţia şi Parchetul au preluat cazul. Personalul care era de serviciu a fost înlocuit, din cauza celor întâmplate. Colegii vor fi consiliaţi psihologic, pentru a depăşi această traumă”, a declarat Cătălin Rotea, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina.
„Poliţiştii au fost sesizaţi de lucrători din cadrul Secţiei de Psihiatrie despre faptul că două persoane sunt decedate într-o cameră, bărbat şi femeie. S-a deplasat la faţa locului Echipa Operativă, împreună cu procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, cauza fiind preluată de procuror”, a declarat Cristian Grigorescu, reprezentant IPJ Olt.