Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Fraudă informatică la Spineni
31.01.2018
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 1911

14 percheziții domiciliare au fost făcute, ieri, de polițiștii din Pitești în județele Argeș, Olt, Vâlcea și Teleorman, pentru destructurarea unui grupări specializate în fraudă informatică. Suspecții ar fi postat anunțuri fictive de vânzare a unor bunuri, pe site-uri specializate în vânzări on-line. Prejudiciul se ridică la peste 70.000 de euro. În Olt au fost făcute percheziții în comuna Spineni, la locuința unui bărbat.


 O rețea specializată în fraudă informatică a fost destructurată, ieri, de polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. Suspecții acționau în județele Olt, Argeș, Vâlcea și Teleorman. Trei bărbați cu vârste cuprinse între 22 și 35 de ani, dintre care unul din Olt, au fost reținuți de poliție.
„Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2014 – decembrie 2016, membrii grupului ar fi postat anunțuri fictive de vânzare a unor bunuri, pe site-uri specializate în vânzări on-line, pe care ulterior nu le-ar fi onorat. Prin activitatea infracțională, membrii grupării ar fi prejudiciat persoane din Marea Britanie, Franța, Spania, Italia, Portugalia, Cehia, Slovacia, Slovenia, Germania, Coreea de Sud, China, Israel, Arabia Saudită, Regatul Hașemit al Iordaniei, Belgia, Norvegia și Rusia”, se arată în comunicatul IGPR.
În Olt, perchezițiile au avut loc în comuna Spineni, la un localnic pe nume Constantin Daniel Luță.

În urma perchezițiilor, au fost ridicate 3 laptopuri, 2 HDD-uri, 6 telefoane mobile, 6 cartele SIM, 4 memory-stick-uri, o tabletă, un token, un card bancar, 2.300 de euro și 7.500 de lei.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE