Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Rețineri după încăierarea braconierilor cu polițiștii
07.12.2017
Autor articol: Dana Mihăilă
Vizualizari: 4161

S-a lăsat cu rețineri, după scandalul de ieri dimineață între braconieri, polițiști și reprezentanții Agenției de Vânătoare și Pescuit Sportiv Olt. În urma audierilor, doi bărbați au fost reținuți, iar astăzi au fost prezentați instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă. Polițiștii au confiscat patru kilometri de plase de pescuit, dar și 50 de kilograme de pește.


Un control desfășurat miercuri dimineață de poliție și reprezentanții Agenției de Vânătoare și Pescuit Sportiv Olt, pe barajul de la Ipotești, s-a încheiat cu scandal și amenințări. Oamenii legii au prins doi braconieri și, în timp ce încercau să le ridice plase de pescuit, aceștia au chemat în ajutor alți braconieri, pentru a-și salva uneltele din mâinile polițiștilor.
Înconjurați de un grup de 15 persoane, unele înarmate cu arme albe, polițiștii și cei de la AJVPS au sunat la 112 și au cerut sprijinul mascaților și jandarmilor.
Opt persoane au fost duse la Poliția municipiului Slatina, pentru audieri.
Șeful AJVPS Olt spune că incidentul de ieri dimineață este unul foarte grav, iar braconajul nu mai are nicio limită.
Patru kilometri de plase de pescuit și 50 de kilograme de pește au fost confiscate de poliție. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina.
 

braconieri retineri ipotesti
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE