Tragedia s-a petrecut aseară. Relu Renghea, în vârstă de 33 de ani, locuia în satul Proaspeți din comuna Curtișoara, după ce soția sa, Melania Renghea, a fost arestată în mai 2016 pentru tentativă de omor. Aseară, bărbatul ar fi rugat-o pe soacra sa să îi aducă țigări. Când s-a dus la el, femeia l-a găsit spânzurat în curtea casei. A sunat la 112, dar medicii de pe ambulanța sosită fața locului nu au mai putut să îl salveze.
Astăzi a fost efectuată necropsia, iar medicii legiști au stabilit că decesul a survenit brutal.
Cei trei copii ai familiei Renghea au rămas pe drumuri. Astăzi, reprezentanții Protecției Copilului Olt au demarat o anchetă, privind încredințarea minorilor. Deocamdată, ei se află în grija bunicilor materni.
În prezent, Melania Renghea se află în arestul Penitenciarului de Maximă Siguranță din Craiova, unde își ispășește pedeapsa de cinci ani de închisoare. Ea a fost condamnată definitiv, anul trecut, de Curtea de Apel Craiova, după ce în 2012 l-a înjunghiat pe fostul său șef, comisarul Gheorghe Barbu. Melania Renghea și-a motivat gestul aducând acuzații de hărțuire sexuală la adresa lui Barbu, dar și a altor șefi din Poliția Olt.