Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Accident mortal la Oboga
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 578

Sfârșit tragic pentru un bărbat din comuna Oboga. În această dimineață, el a fost spulberat de o mașină, condusă de o tânără din municipiul Craiova. Polițiștii spun că bărbatul a traversat strada prin loc nepermis. Potrivit martorilor, conducătoarea auto ar fi avut viteză mare. Sunt cele două cauze principale ale accidentelor rutiere din județul Olt. Invitat la emisiunea „Perfectul Simplu” de la Olt Tv, șeful Poliției Rutiere Olt, comisarul Bogdan Voica, a vorbit despre zonele vulnerabile din județ în ceea se privește producerea accidentelor.



Încă un accident rutier mortal s-a întâmplat în această dimineață, în jurul orei 7.00. Pietonul traversa strada, când o mașină l-a lovit.
În urma impactului, bărbatul a murit pe loc. Martorii spun că acesta a fost aruncat câțiva metri în aer, iar autoturismul s-a oprit la o distanță de peste 50 de metri de locul accidentului.
Traversarea neregulamentară a pietonilor este una dintre cauzele generatoare de accidente rutiere. Prezent aseară la emisiunea „Perfectul Simplu”, de la Olt Tv, șeful Poliției Rutiere Olt, comisarul Bogdan Voica, a vorbit despre situația accidentelor pe drumurile din județ.
Statisticile arată că majoritatea accidentelor rutiere se produc în cea de-a doua parte a zilei, spune șeful Poliției Rutiere Olt. De asemenea, sunt câteva zone vulnerabile în ceea ce privește producerea evenimentelor grave.
De asemenea, reprezentanții Poliției Rutiere mai spun că multe dintre accidentele grave în mediul urban se produs în afara localităților. Pentru a preveni aceste evenimente rutiere, polițiștii desfășoară razii și acțiuni de prevenire, în fiecare săptămână.
Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE