Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Încăierare într-un bar la Vișina
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 151

Trei tineri au fost implicați într-o încăierare sângeroasă, petrecută la finalul săptămânii trecute, într-un bar din comuna Vișina. Agresorul este fiul unui polițist din orașul Corabia. Atât el, cât și cei doi tineri pe care i-a înjunghiat au ajuns la spital cu răni. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au început urmărirea penală împotriva agresorului, care este cercetat pentru tentativă de omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice.


Scandalul s-a întâmplat în noaptea de vineri spre sâmbătă, în incinta unui bar din comuna Vișina. Potrivit anchetatorilor, agresorul, pe nume Iliuță Marius Bucureșteanu, în vârstă de 25 de ani, a înjunghiat un tânăr din localitate, dar și pe amicul acestuia, care a intervenit să îi ia apărarea. Cel mai grav rănit în încăierare a fost chiar agresorul. Acesta se află în stare gravă la un spital din București, iar până în prezent a fost operat pe creier de două ori. Procurorii așteaptă să își revină pentru a-l putea audia.
Din cele două victime care au ajuns la Spitalul de Urgență din Craiova, doar una se mai află internată.
Procurorii spun că deocamdată nu pot oferi mai multe detalii despre acest caz, întrucât nu au putut stabili cu exactitate cum s-au petrecut lucrurile.
Pentru faptele sale, agresorul riscă zece ani de închisoare. Iliuță Marius Bucureșteanu este fiul unui polițist care lucrează la Serviciul de Ordine Publică din cadrul Poliției Corabia. Potrivit anchetatorilor, el a mai fost cercetat în trecut pentru fapte cu violență.
Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE