Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Intervenţii matinale
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 76

Pompierii olteni au început săptămâna în forţă. În această dimineaţă salvatorii au intervenit pentru lichidarea a două incendii. Primul s-a produs, în gara Arceşti, acolo unde locomotiva unui tren, care transporta 15 pasageri, a luat foc. O oră mai târziu o casă din comuna Obârşia a fost mistuită de flăcări. 




Trenul Regio 2066 circula pe relaţia Sibiu – Piatra Olt. Drumul i-a fost întrerupt în gara Arceşti, din comuna Pleşoiu, acolo unde locomotiva a fost cuprinsă de flăcări. Toţi călătorii au fost evacuaţi în siguranţă, iar la scurt timp la faţa locului au ajuns pompierii.

Cei 15 călători au ajuns la destinaţie, în Gara din Piatra Olt, fiind preluaţi de un alt tren. Tot în acesată dimineaţă, un alt incendiu s-a produs în judeţul Olt, de data aceasta la o locuinţă. O casă din comuna Obârşia a ars aproape în totalitate. Pompierii au intervenit cu  două autospeciale cu apă şi spumă pentru lichidarea focului.

Pompierii au stabilit că incendiul a pornit de la o butelie defectă.

Din fericire, nimeni nu a fost rănit în urma incendiului. Pompierii reamintesc cetăţenilor să fie foarte atenţi la manevrarea surselor de încălzire şi să cureţe coşurile de fum. De la începutul anului, opt persoane au decedat în incendii în judeţul Olt, iar alte 16 au fost rănite.

Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE