Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Pietoni accidentați grav la Bobicești
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 58

O tânără şi doi copii au fost răniţi într-un grav accident de circulaţie, produs sâmbătă după-amiază, în comuna Bobiceşti. Nenorocirea a fost provocată de un şofer care a lovit o căruţă în timp ce încerca să o depăşească. Bărbatul a pierdut controlul volanului şi a intrat în plin în cei trei, care se aflau pe marginea drumului. Atât şoferul cât şi căruţaşul consumaseră alcool.




Potrivit poliţiştilor, autoturismul şi căruţa circulau în aceeaşi direcţie de mers. Şoferul, un tânăr din localitatea Bobiceşti, a vrut să depăşesacă atelajul şi a pierdut controlul volanului.

După ce a lovit căruţa, pe care a răsturnat-o, autoturismul a accidentat doi minori de zece, respectiv, 15 ani şi o tânără de 20 de ani, toţi din comuna Bobiceşti. Aceştia erau pietoni şi se aflau în afara părţii carosabile, spun poliţiştii. Toate victimele au fost preluate de echipajele medicale și transportate la spital.

Conducătorul auto este cercetat penal, pentru vătămare corporală din culpă.

Băiatul de zece ani a suferit răni serioase la cap şi picioare şi a fost transferat la un spital din Craiova. Atât şoferul, cât şi căruţaşul au fost testaţi cu aparatul etilotest, pentru stabilirea alcoolemiei. Amândoi erau băuți.

Redactor: Dana Mihăilă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE