Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Patru zile de umor la Slatina
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 53

Timp de patru zile, Slatina va fi capitala umorului. Festivalul „Oltenii şi restu’ lumii”  va da startul acţiunilor, joi dimineaţă la Podul Olt, acolo unde toţi cei care vor trece graniţele oraşului vor primi paşaport de oltean. Manifestările artistice şi culturale vor continua atât pe Esplanadă , cât şi la Centrul Cultural Eugen Ionescu.




Începând de mâine şi până duminică,  prazul, zaibărul şi glumele vor fi cuvintele de ordine la Slatina. Primăria Slatina deschide porţile celei de-a XXII –a ediţii a festivalului „Oltenii şi restu’ lumii”.

Noutatea de anul acesta o reprezintă faptul că circulaţia nu va mai fi oprită la Podul Olt. După deschiderea vamei, pe Esplanadă se va da cep butoiului cu vin şi va fi deschis biroul mobil unde se va aplica moaca pe paşaportul de oltean. Pe perioada festivalului vor avea loc concursuri de caricatură, epigramă şi interpretare, expoziţii de fotografie umoristică şi proiecţii de film.

În fiecare seară autorităţile locale au pregătit şi recitaluri surpriză pentru olteni. Pe scena amenajată în aer liber vor urca nume sonore ale muzicii româneşti.

Duminică, pe scena Centrului Cultural Eugen Ionescu, slătinenii vor putea urmări piesa de teatru ,,Amadeus”, din a cărui distribuţie face parte îndragitul actor Ion Dichiseanu.
Redactor: Simona Andrei
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE