Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Un accident care putea să-i coste viața
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 56

Ghinion la ceas de seară pentru patru tineri din comuna Vitomirești. O clipă de neatenție a dus la ciocnirea violentă a celor două mașini în care se aflau și numai norocul a făcut ca ei să scape cu viață. Mașinile s-au făcut zob, iar unul dintre pasageri a fost  transportat la Craiova cu elicopterul SMURD.




Un week-end care fusese liniștit avea să termine la spital pentru patru tineri din satul Dejești, comuna Vitomirești. Vecinii au auzit un zgomot puternic și când au ieșit la porți au văzut două mașini ale unor cunoscuți care zburaseră de-a dreptul în șanț. Imediat au sunat la 112, iar veștile primite de la ISU Olt sunau teribil. Era nevoie de un elicopter SMURD pentru transportul răniților. Într-adevăr, unul dintre cei patru tineri, în vârstă de 24 de ani, a fost luat de elicopter și dus la Craiova. Era în viață, conștient, dar cu leziuni serioase la coloana vertebrală și picioare. Șoferii, de 24, respectiv 21 de ani, și un alt pasager, de 29 de ani, au fost transportați la Spitalul Slatina cu diferite traumatisme la cap, torace, bazin și picioare.

La fața locului i-am găsit pe tații celor doi șoferi, cu ochii în lacrimi. Aflat în misiune în altă zonă a județului, șeful Poliției Rutiere Olt, Ilie Roșu, s-a deplasat personal la Vitomirești. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Olt, cei doi șoferi nu s-au aflat sub influența alcoolului.

Multe alte echipaje ale Poliției Rutiere s-au aflat și în acest week-end pe drumurile județului pentru prevenirea accidentelor, iar șeful SPR are, ca de fiecare dată, un sfat care, dacă este respectat, face diferența dintre viață și moarte: „Conduci prudent, salvezi vieți omenești!”.

Redactor: Elena Ionescu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE