Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Naşterea Maicii Domnului
20.07.2017
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 67

Creştinii sărbătoresc Naşterea Maicii Domnului, cunoscută şi drept Sfânta Maria Mică. Este prima sărbătoare din cursul anului bisericesc, care a început la 1 septembrie şi, în acelaşi timp, cea mai mare sărbătoare a toamnei. Preoţii şi credincioşii din Slatina s-au rugat astăzi pentru sănătate, pace şi iubire, dar şi pentru sufletele celor plecaţi.

Pe 8 septembrie, Biserica Ortodoxă celebrează primul dintre cele patru praznice închinate Maicii Domnului. Totodată, anul nou bisericesc debutează cu această sărbătoare care o venerează pe Fecioara Maria. În jurul acestei sărbători s-a împletit o salbă de tradiţii care s-au transmis din generaţie în generaţie. Cei care le respectă şi astăzi sunt convinşi că vor fi mai sănătoşi, iar în gospodăriile lor se va aduna belşugul. În biserici, astăzi au avut loc slujbe religioase, iar credincioşii s-au rugat şi au aprins lumânări.

În calendarul creştin-ortodox patru mari sărbători creştine sunt închinate Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu: Naşterea Maicii Domnului  pe 8 septembrie, Intrarea în Biserică, pe 21 noiembrie, Buna Vestire, la 25 martie, şi Adormirea Maicii Domnului, pe15 august.

Redactor: Mirela Vârşă
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D

* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Giulia Bâscoveanu dă viață „Olguței” pe marele ecran

Giulia Bâscoveanu, elevă la Colegiul Național „Ion Minulescu” din Slatina, este marea câștigătoare a castingului pentru rolul principal din ecranizarea romanului „Olguța și un bunic de milioane”. După o competiție la care au participat peste 1.300 de fetițe din întreaga țară, slătineanca a fost aleasă să dea viață îndrăgitului personaj Olguța. Filmul românesc dedicat copiilor va ajunge în cinematografe, iar ulterior va fi disponibil și pe platforma Netflix.
21 Iul 2026