Imnul Slatinei
1. Pe-a Oltului frumoasă vale
E târgul care vine din trecut
Și astăzi el îmi iese-n cale,
Orașu-n care m-am născut
Refren:
Trăiesc în Slatina, visez în Slatina
Aici în Slatina e viața mea
Trăiesc în Slatina, visez în Slatina
Mereu în Slatina să fiu aș vrea!
2. În vechiul târg de mulți uitat,
Cu oameni bravi și harnici s-a clădit
Un alt oraș, acum schimbat,
Orașul alb, ajuns vestit.
Refren
3. Din generații care-au fost
Și generații multe care vin,
Aici găsit-am adăpost,
Aici avem un nou destin
Refren
4. În Oltul cu sclipiri albastre
Se scaldă Slatina frumoasă,
Din vraja drumurilor noastre
Vom reveni mereu acasă!
Refren
16.01.2018