Mâine vor începe emoțiile pentru elevii claselor a VIII - a din județul Olt. Simularea județeană a examenului de Evaluare Națională va debuta mâine cu proba la limba și literatura română și se va încheia joi cu cea la matematică. La Școala Gimnazială nr.3 din Slatina sunt înscriși aproximativ 80 de elevi. Pregătirile sunt în toi, astfel încât simularea să fie o copie fidelă a examenului din vară.
Potrivit directorului unității de învățământ, notele obținute de elevi la această simulare vor fi trecute în catalog numai la cererea elevului și a părintelui și după consultarea lucrării cu profesorul de la clasă.
În luna martie, elevii de clasa a VIII - a vor susține o nouă simulare, de data aceasta organizată de Ministerul Educației și Cercetării. Potrivit calendarului oficial, simularea națională a examenului va avea loc în zilele de 17 și 18 martie.