Mai mulți elevi de la Colegiul Național „Radu Greceanu" din Slatina au îmbrățișat cu entuziasm cursurile de robotică. Considerată o disciplină de avangardă a viitorului, robotica este tot mai frecvent selectată de către tinerii atrași de provocările tehnologice din lumea modernă. Sub îndrumarea profesorului Alin Dumbrăvescu, au reușit să creeze în laboratorul lor, invenții care pot rivaliza cu cele ale profesioniștilor din domeniu.
Iată-l pe micul lor roboțel și trucurile lui!
Elevii înțeleg că într-o lume aflată în continuă schimbare, competențele în domeniul roboticii nu doar că le vor deschide uși pentru oportunități profesionale, dar le vor oferi și instrumentele necesare pentru a înțelege și modela lumea din jurul lor. În curând, tinerii vor trece prin emoțiile unui concurs extrem de important.
Noua echipă de robotică de la Greceanu nu se află la prima competiție. Anul anul trecut, adolescenții slătineni au reușit să obțină rezultate bune la trei concursuri de specialitate.