Ideea de a fi licean și-a pierdut de mult farmecul și mândria succesului. Fie că promovezi sau nu Evaluarea Națională, știi sigur că îți poți continua studiile preuniversitare, examenul fiind considerat de mulți doar un test fără semnificație. Așa se face că multe dintre liceele din Olt au avut repartizați copii cu medii de 1 și de 2. Primul în acest top al rușinii este Liceul Tehnologic „Nicolae Bălcescu", acolo unde ultima medie de intrare a fost de 1,65.
O situație similară se întâmplă și la mai multe licee tehnologice din municipiul Slatina. Așa s-a ajuns ca la unități de învățământ precum Liceul Tehnologic Metalurgic sau „Alexe Marin” să fie repartizați elevi care nu știu să scrie sau să facă operațiuni matematice de bază.
Paradoxul, însă, este acela că la niciunul dintre aceste licee, numărul de locuri disponibile nu au fost ocupate. Directorii speră, acum, să reușească să își completeze clasele până în toamnă, pentru a nu fi nevoiți să desființeze clasele și, prin urmare, să se piardă catedrele.
Directorii unităților de învățământ recunosc că reducerea locurilor disponibile pentru liceu ar duce la o creștere a calității actului educațional, însă, acest lucru ar duce la dispariția mai multor catedre, ar crește numărul de profesori aflați în restrângere de activitate și ar diminua finanțările din partea Ministerului Educației.