Județul Olt se poate lăuda și în acest an cu elevi de excepție. Este și cazul celor patru eleve care au reușit, în acest an, să obțină nota maximă atât la limba și literatura română, cât și la matematică. Ana Zamfir este unul dintre copiii de excepție ai Oltului. Este elevă la școala din comuna Drăghiceni și provine dintr-o familie modestă. Tânăra, care nu are nici măcar un telefon mobil, a muncit singură timp de patru ani de zile, nu a făcut nicio meditație și a reușit o performanță incredibilă: obținerea mediei 10 la Evaluarea Națională.
Și la Caracal au fost obținute două medii de 10. Viviana și Maria sunt eleve la Școlile Gimnaziale „Nicolae Titulescu” și „Gheorghe Magheru”. Ambele spun că reușita la examen se bazează pe o muncă susținută, iar nota maximă la examen nu a reprezentat o surpriză prea mare.
74,68% a fost procentul elevilor de clasa a VIII - a din Olt care au reușit să promoveze examenul de Evaluare Națională cu note peste 5. În ceea ce privește notele de 10, din cei 3.067 de absolvenți, doar 81 au reușit să obțină nota maximă la cel puțin una dintre materiile de examen.