Probele scrise ale examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat ar putea fi în pericol de amânare dacă greva din educație va continua. Primele consecințe serioase ale grevei din educație au început să apară. Ministrul Educației, Ligia Deca, a declarat la finalul ședinței de guvern în care a adoptat Memorandumul privind majorările salariale acordate personalului din Educație prin noua Lege a salarizării, că înscrierile la cele două examene pentru absolvenții claselor a VIII-a și a XII-a se vor prelungi până pe 13 iunie. Reprezentanții sindicatelor din învățământ spun că decizia de continuare a grevei este un efect al nesiguranței oferit de clasa politică actuală și așteaptă clarificări în ceea ce privește garanțiile de aplicare ale noilor prevederi salariale.
Președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Olt a mai adăugat că, mâine, peste 200 de cadre didactice din județ vor participa la protestele de amploare organizate la București.
Ministrul Educației a modificat și regulamentul de organizare internă în sistemul de învățământ, pentru ca situația școlară a elevilor să poată fi încheiată cu mai puține note.