Româna este una dintre discipline școlare, care are, an de an, numeroși elevi calificați la olimpiade și concursuri. La Colegiul Național „Radu Greceanu”, șapte eleve îndrăgostite de această materie vor participa la fazele naționale ale concursurilor și olimpiadelor de limba și literatura română. Două dintre ele vor reprezenta județul nostru la faza pe țară, organizată anul acesta, în Sibiu.
O altă olimpiadă de disciplina română este cea de lectură. Aici, trei eleve pasionate de citit își vor pune abilitățile la încercare în competiția de la Constanța.
Colegiul „Radu Greceanu” se bucură, anul acesta, și de o calificare la etapa finală a concursului național „Ionel Teodoreanu”.
Româna este mai mult decât o simplă materie școlară pentru cei calificați la olimpiadă. Ea face parte din viața lor de zi cu zi, deoarece pregătirea intensă a început încă de la vârste fragede, odată cu descoperirea acestei pasiuni. De aceea, aceste rezultate și performanțe au o semnificație specială, atât pentru copii și profesori, cât și pentru întreg liceul, care de ani de zile se numără printre cele mai bune unități de învățământ din județ, cu numeroase premii la olimpiade și concursuri.