Excelenți în sport, dar țin pasul cu educația. Este exemplul celor de la LPS Slatina care, pe lângă performanțele la fotbal, handbal, lupte și tenis de masă, reușesc să obțină rezultate și la disciplinele teoretice. Pentru a se asigura că elevii au condiții moderne de învățare, Primăria Slatina va dota școala cu sute de echipamente IT.
Directorul unității de învățământ a mai adăugat că aceste device-uri vor ajuta la implementarea unui sistem de predare mult mai interactiv și mai dinamic.
Valoarea proiectului este de 19 milioane lei și are drept scop asigurarea procesului de învățare în mediul on-line, prin dotarea cu tablete și dispozitive electronice, achiziționate în cinci loturi.