Perioada de foc a luat sfârşit pentru elevii care au susţinut astăzi a treia probă de Bacalaureat. La profilul uman, tinerii au avut de ales dintre geografie, logică, psihologie, economie, sociologie şi filosofie. Pe partea reală, materiile de examen au fost fizică, chimie, biologie şi informatică.
Tinerii absolvenți au visuri mari şi vor să urmeze domenii precum Medicină, Drept sau Informatică.
Părinţii trăiesc alături de ei toate aceste momente importante din viaţa lor. Ei sunt extrem de emoţionaţi la gândul că, în curând, copiii lor vor merge la facultate.
Pe elevii care au urmat liceul într-o limbă a minorităţilor naţionale îi aşteaptă încă o probă suplimentară mâine, cea la limba maternă. Primele rezultate vor apărea pe 4 iulie, iar în aceeaşi zi se depun şi contestaţiile. Notele finale sunt publicate pe 9 iulie.