Simularea examenului de Bacalaureat din acest an a fost un dezastru și nu prea. Cel puțin aceasta este aprecierea inspectorului școlar general, Victor Iacobescu, exprimată în cadrul emisiunii „Reporter 24” de la OLT Tv. El pune aceste rezultate slabe pe seama faptului că elevii nu au tratat materia cu seriozitate. Practic, elevii au scris puțin acum, sperând că la BAC vor fi subiecte mai ușoare.
Întrebat și despre situația liceelor tehnologice, inspectorul școlar general a dat un răspuns evaziv. Cu toate acestea, el le transmite elevilor să se apuce serios de învățat și să nu asocieze pandemia de coronavirus cu un eșec personal la examen.
Pentru elevii claselor a XII –a și a XIII –a, emoțiile celui mai important test al vieții vor începe pe 28 iunie, cu proba la limba și literatura română și se va încheia pe 30 iunie cu proba la alegere a specializării.