„Generația fără manuale”. Acesta este supranumele căpătat de sute de mii de copii din cauza unor gafe ale Ministerului Educației. Directorii de școli din județ fac eforturi uriașe pentru ca elevii de clasa a VIII – a să primească manualele într-un timp cât mai scurt, însă se lovesc de zidul ministerului. Zilnic, primesc pe e-mail situații și informări din partea Inspectoratului Școlar, dar nici până în acest moment nu au primit manuale.
Elevii spun că orele se desfășoară cu videoproiectorul în față. Se folosesc de manualele digitale, în cazul în care există unul. În caz contrar, ora de curs se face după „ureche”. Au mare nevoie de manuale școlare, mai ales la disciplinele importante, deoarece, mărturisesc ei, învățământul online a fost un eșec total.
Pentru a afla o situație oficială a manualelor școlare de clasa a VIII – a, am fost la Inspectoratul Școlar. Datele oferite arată că foarte multe dintre manualele cerute sunt în faza de distribuire sau, mai rău, abia în faza de licitație.
Până când toate manualele școlare vor fi distribuite, elevii și profesorii sunt obligați să caute surse alternative de parcurgere a programei. Acest fapt va avea consecințe negative asupra celor care în vara anului viitor vor susține examenul de Evaluare Națională.