Una din puținele decizii concrete luate de Ministerul Educației cu privire la situația actuală a sistemului de învățământ face referire la materia din care se vor susține examenul de Bacalaureat și Evaluarea Națională. Concret, subiectele nu vor mai cuprinde materia pe care elevii trebuia să o parcurgă în timpului semestrului al II – lea. Decizia nu înseamnă însă o reducere semnificativă a cantității de informații pe care tinerii trebuie să o acumuleze
La limba și literatura română, cel puțin, semestrul II presupunea parcurgerea a doar două curente literare, pe care oricum dascălii le discutaseră cu mult timp înainte la clasă.
Oricum, pregătirea elevilor pentru examenul final continuă, iar profesorii lucrează intensiv cu ei, chiar și în perioada vacanței.
Momentan, nu s-a stabilit o dată concretă a susținerii Evaluării Naționale și a Bacalaureatului. Ministrul Educației a precizat că în funcție de evoluția acestei pandemii se vor decide, ulterior, datele acestor examene.