4 martie a fost prima zi de înscriere a preșcolarilor la clasa pregătitoare. La Școala Gimnazială „Vlaicu Vodă”, din Slatina, numărul solicitărilor este și anul acesta foarte mare. Directorul instituției de învățământ spune că părinții pot avea încredere în nivelul de pregătire și seriozitatea personalului didactic. Cu toții vor avea grijă ca această nou etapă să fie bine primită de prichindei.
Învățătoarele Școlii Gimnaziale „Vlaicu Vodă” și-au așteptat viitori boboci cu brațele deschise și cu zâmbetul pe buze, iar părinții au așteptat cu nerăbdare să-și înscrie copiii la școală. Unii dintre ei au fost chiar elevi aici și au toată încrederea că au ales o școală bună.
Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare se încheie pe 24 martie, iar secretariatul Școlii Gimnaziale „Vlaicu Vodă” va sta la dispoziția părinților în această perioadă de luni până joi, între orele 10 – 18 și vineri între orele 10-17.