Învățământul oltean se confruntă cu un proces amplu de mobilitate a cadrelor didactice. Numărul elevilor este în scădere, iar tot mai mulți profesori titulari trebuie să își întregească numărul de ore în alte școli. Fenomenul se manifestă cel mai pregnant în satele din zona de nord a județului.
Situația este destul de dificilă, în zeci de școli în special în mediul rural. Aproximativ 40 de cadre didactice au depus dosarele pentru completarea sau întregirea normei didactice.
Cadrele didactice care se află în această situație, vor avea în perioada imediat următoare inspecții la clasă. Până la sfârșitul lunii martie toți profesorii vor fi repartizați în funcție de punctajul obținut.