Nu tablete, nu tablă inteligentă sau măcar una pe care poţi scrie cu marker-ul, nu caiete cu coperte care mai de care mai personalizate sau pixuri care pot şterge fără să se observe că

te-ai corectat. Cam asta ar fi reacţia unui elev din zilele noastre care va trece pragul şcolii din Dobriceni, veche de 150 de ani, unde timpul pare să se fi oprit în loc. Aici s-a păstrat aşa cum a fost altădată catedra, de la care învăţătorul putea observa fiecare mişcare a elevilor, dar şi clopoţeii care anunţau fiecare pauză.

Pe băncile vechi au rămas, nemişcate, tăbliţele. Acele bucăţi de lemn care au servit drept suport pentru scris sutelor de elevi. Cei care astăzi caută stilouri de firmă şi se văicăresc că s-au pătat cu cerneală pe mâini ar trebui să ştie că strămoşii acestor obiecte au fost tocul, peniţa şi călimara.

Tot pe aceste bănci tocite de vreme şi de coatele elevilor veţi găsi şi manuale editate în urmă cu mai bine de 120 de ani, cărţi care nu erau distribuite mai mult de două, trei pentru fiecare clasă. O lampă cu gaz era cea care lumina încăperea aceasta, iar sufletele copiilor erau încălzite de un godin de tuci. O clasă care aşteaptă parcă să îşi spună tuturor povestea.

Redactor: Iulia Nedeloiu