Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Oltul are şcoli de valoare
21.03.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 87

Oltul are cu ce se mândri. Nu mai puţin de şase şcoli au reuşit să obţină o finanţare de câte 20.000 de euro în urma participării la concursul Olimpiadele K, proiect care a antrenat mii de elevi în diferite activităţi extraşcolare. Laboratoare de informatică şi media, săli de festivităţi sau teren de sport sunt doar câteva dintre investiţiile ce urmează a fi făcute în unităţile de învăţământ câştigătoare.




Printre cele aproape 2.000 de şcoli participante la nivel naţional în cadrul proiectului educaţional Olimpiadele K, implementat de Şcoala de Valori şi Ministerul Educaţiei, s-au aflat 63 de concurenţi din Olt. Şcolile Gimnaziale Eugen Ionescu şi Ştefan Protopopescu din Slatina, nr. 2 din Caracal, Găneasa şi Bircii, precum şi Liceul Petre Pandrea Balş sunt câştigătoarele premiului de 20.000 de euro. O competiţie dificilă, în urma căreia fiecare unitate şcolară participantă a demonstrat că numai în echipă se pot face lucruri frumoase.

Banii obţinuţi vor fi investiţi în dezvoltarea şcolii, iar deciziile vor fi luate abia după consultările cu elevii, de a căror părere se va ţine cont obligatoriu. Deja au fost conturate primele idei.

Şcoala Gimnazială Eugen Ionescu, Bircii şi nr. 2 Caracal se  numără şi printre unităţile de învăţământ clasate în topul hărnicuţilor. Pentru munca şi seriozitatea de care au dat dovadă au fost recompensaţi cu alţi 2.000 de euro fiecare.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE