Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
„Cei trei C”│Cafenea literară, la Biblioteca Județeană
03.10.2024
Autor articol: Miruna Ivan
Vizualizari: 213

Proiectul „Cei trei C” a continuat astăzi cu o cafenea literară la Biblioteca Județeană. Evenimentul organizat de Fundația Romanian Business School a adunat o mulțime de scriitori și pasionați, care au purtat discuții pe tema creației lirice.


 Cafenea literară, astăzi, la Biblioteca Județeană „Ion Minulescu”, în cadrul proiectului „Cei trei C – Creator, Carte, Cititor”. Zeci de scriitori consacrați ai județului nostru, iubitori ai cuvântului scris, tineri creatori și mulți alții au participat la acest eveniment literar, intitulat „Vers Cafe”. Au avut loc recitări de poezie, discuții interactive, momente artistice, ce au inspirat un schimb inedit de idei între public și moderatorii acestui eveniment. Printre invitați s-a numărat și scriitoarea Evelyne Maria Croitoru, membră a Uniunii Scriitorilor din România, filiala de poezie, actori ai Teatrului Național București, dar și muzicieni.
Programul „Cei trei C – Creator, Carte, Cititor” este un proiect național amplu, ce s-a desfășurat anul acesta și în județul nostru, cu ajutorul Bibliotecii Județene „Ion Minulescu”. Zeci de tineri și scriitori olteni au avut ocazia de a desfășura activități cu totul deosebite în sfera creației lirice, seria evenimentelor din cadrul acestui program bucurându-se de un real succes printre iubitorii artei cuvântului. Mâine, evenimentul va continua cu un spectacol de muzică și poezie la Palatul Copiilor „Adrian Băran”, unde vor fi reluate discuțiile productive pe tema creației.

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE

Greceanu: Fără deschidere oficială în prima zi de școală

La Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina, noul an școlar a început cu bucurie și emoție, atât pentru bobocii de la clasele a V-a și a IX-a, cât și pentru elevii de clasa a XII-a. Cu toții s-au reunit în sălile de clasă. Pentru că anul acesta nu a mai avut loc deschiderea oficială în curtea școlii, așa cum se obișnuia de fiecare dată, deoarece profesorii de la „Radu Greceanu” au ales să fie solidari cu colegii lor din întreaga țară, care au protestat astăzi la București.
08 Sep 2025

Început de an școlar cu emoții la „Ion Minulescu”

Colegiul National „Ion Minulescu” din Slatina a organizat, astăzi, festivitatea de deschidere a noului an școlar, pentru elevii de la clasele pregătitoare. Cei mici au pășit cu emoție în curtea școlii, unde a avut loc ceremonia oficială, iar doamnele învățătoare au strigat catalogul. Chiar dacă s-au aflat la școală, dascălii de la Minulescu au transmis că sunt alături de colegii lor din întreaga țară, care au protestat la București.
08 Sep 2025