Premieră, în acest an, la desemnarea câștigătorilor Concursului Național „Călușul Românesc”. Marele premiu a fost câștigat de Ansamblul Folcloric „Cătălina” de la Iași, pentru performanța deosebită de pe scena din Parcul Tineretului. Deși acest ansamblu s-a aflat la prima participare la Slatina și nu a jucat călușul, a fost considerat cel mai bun, datorită orchestrei și coregrafiei impecabile a dansatorilor. Peste 70 de formații folclorice din Olt, dar și din alte 16 județe din țară au participat la acest eveniment de amploare al călușului românesc de la Slatina. Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Slatina.