Muzeul Județean Olt va fi gazda unei expoziții inedite de vase arheologice, intitulată „Achiziții muzeale”, realizată în parteneriat cu Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia. În cadrul unei conferințe de presă, arheologul Florin Ciulavu a vorbit despre exponatele care vor fi prezentate, mâine, publicului slătinean.
Obiectele arheologice din cadrul expoziției sunt extrem de rare și au o însemnătate istorică imensă. Printre acestea se numără vase pictate, figurine din os, materiale din epoca romană, dar și hărți sau cărți.
Expoziția va avea loc mâine, 29 august, la Muzeul Județean, la ora 13:00. Cei interesați să facă o incursiune în universul arheologic plin de valoare al obiectelor prezentate la muzeu sunt invitați să ia parte la această expoziție inedită.