Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Giffoni 2022│Elevii slătineni, din nou jurați de filme
20.07.2022
Autor articol: Ovidiu Gherghina
Vizualizari: 312

Festivalul Internațional de film Giffoni Italia se va desfășura, din nou, în format fizic. După doi ani de pandemie în care totul a fost organizat în mediul online, tinerii au din nou șansa de a lua contact direct cu minunata lume Giffoni. Festivalul Internațional de Film se va desfășura, în acest an, în perioada 21 – 30 iulie 2022, iar vedeta de la Hollywood care va fi prezent în mijlocul copiilor va fi celebrul actor britanic, Gary Oldman.


 Festivalul Internațional de Film Giffoni Italia se află la cea de-a 52-a ediție, iar anul acesta se va desfășura, din nou, în format fizic. Mii de copii din toată lumea vor face parte din juriul care va desemna cele mai bune filme, iar printre ei se vor afla și anul acesta trei elevi slătineni, la categoria 16+, însoțiți de profesoara Grațiela Popa.
Festivalul Giffoni este o experiență unică pentru toți cei care iau parte la acest eveniment. Pe lângă șansa de a fi jurat cu drepturi depline, copiii au șansa de a participa la foarte multe activități interesante și distractive, dar și de a sta de vorbă cu vedeta festivalului din acest an, celebrul actor britanic Gary Oldman.
Giffoni este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume dedicate copiilor și adolescenților. Mii de tineri din toată lumea participă an de an la acest concurs cinematic pentru a evalua peliculele internaționale. Anul acesta, festivalul se va încheia în data de 30 iulie, atunci când jurații din toate colțurile lumii vor desemna cele mai bune filme.

 

DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE