Ediția de anul acesta a Festivalului va fi una specială, dedicată Centenarului Marii Uniri. Organizatorii au inclus în programul manifestărilor patru premiere teatrale, realizate de oameni de cultură din Slatina. Astfel, pe 20 noiembrie, la Centrul Cultural Eugen Ionescu se joacă piesa „Pescăruşul”, realizată de Asociaţia Olt Artis Slatina, iar pe 22 noiembrie „Cu cine mă culc în seara asta“, a Asociaţiei Culturală Pro Art 2010 Slatina. Alte două premiere sunt programate pe 26 și 29 noiembrie, când slătinenii sunt invitați să vadă „Combustibilii”, a Asociaţiei Culturale Iordache Art Slatina și „Nimic nu-mi scapă”, piesa realizată de Asociaţia Culturală ACDE Slatina.
Piesa de rezistență a festivalului îi are ca protagoniști pe doi actori celebri din România. „Pe data de 24 noiembrie, începând cu ora 19.00, se joacă piesa de teatru „Stage dogs” , a Asociaţiei Culturale Teatrul Act, Bucureşti, cu participarea extraordinară a actorilor Marcel Iureş şi Florin Piersic Junior. De asemenea, în ultima seară a festivalului, slătinenii sunt invitați să vizioneze, în premieră la Slatina, filmul Moromeții 2, care va rula de la ora 16.30 și de la ora 19.00”, a spus Gigi Vîlceleanu, viceprimarul Slatinei.
Piesa de teatrul „Zvonul”, scrisă de George Smarandache, directorul Centrului Cultural Eugen Ionescu, a cărei premieră a avut loc luna trecută, se joacă 27 noiembrie.