Ansamblul „Mugurașii Brâncovenilor” reprezintă un proiect de suflet pentru edilul localității oltene, Ion Cheroiu. Înființat în 2009, când actualul primar era director la căminul cultural, aceasta număra doar zece dansatori. Acum sunt 50 de fete și băieți care cântă și dansează la spectacole și concursuri.
Anul acesta, membrii ansamblului au susținut reprezentanții excepționale, obținând premii importante de pe marile scene ale țării. Recent aceștia și-au adjudecat marele premiu al Festivalului-Concurs Internațional „Peștișorul de Aur” de la Tulcea, unde au participat 11 țări și 13 județe din România.
Cunoscutul coregraf Sandu Rizea este mentorul acestor copii talentați, iar în spatele rezultatelor foarte bune stau multe ore de muncă.
Joi, după-amiază, în cadrul proiectului cultural „Slatina, vatră străbună de cântec, joc și voie bună”, Ansamblul folcloric „Mugurașii Brâncovenilor” a fost invitat la Fântâna Speranței din Slatina, să delecteze prin prestațiile artistice slătinenii. Totodată, campionii de la Tulcea și-au prezentat prestigiosul trofeu „Peștișorul de Aur”.
Slătineni de toate vârstele care au trecut prin această zonă au fost încântați de spectacol.
Pentru „Mugurașii Brâncovenilor” urmează în viitorul apropiat și alte festivaluri de folclor.