A fost petrecere și voie bună, vineri, pe Esplanada din Slatina. Câteva mii de oameni au participat la cea de-a 23-a ediție a festivalului „Oltenii &… și restu’ lumii”. Atmosfera a fost întreținută de membrii Grupului „Vouă”, dar și de artiștii Mitică și Frankfurt din „Vacanța mare”.
În timp ce câteva tinere au zdrobit strugurii cu picioarele goale, așa cum se făcea pe vremuri, artiștii de la „Vacanța mare” i-au distrat pe slătineni. Lui Frankfurt i-a venit idea să își deschidă o afacere a Slatina.
În mijlocul oamenilor s-au aflat și reprezentanții Primăriei Slatina, cei care au organizat acest festival.
Cu mic, cu mare, slătineni s-au distrat până seara târziu pe Esplanada orașului.