Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Lumea se împarte în „Olteni şi... restu’ lumii”
22.09.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 76

Dacă este octombrie, atunci e festival la Slatina. Şi nu vorbim despre orice fel de eveniment, ci unul plin de cântec, umor şi caricatură, toate asezonate cu praz, vin şi pastramă, aşa cum se obişnuieşte la olteni. Şi cum oamenii locului sunt gazde primitoare s-au gândit să invite şi „restu’ lumii” să vadă cum se petrece pe la noi şi să primească, bineînţeles, paşaportul de oltean.




Joi, 6 octombrie, Slatina devine din nou capitala umorului. Având în spate peste două decenii de experienţă, organizatorii festivalului „Oltenii şi restu’ lumii” nu se dau bătuţi nici anul acesta şi le-au pregătit invitaţilor o serie întreagă de evenimente .

Actorii Bogdan Stanoevici, Silviu Biriş, regizorii Laurenţiu Damian şi Şerban Marinescu sunt doar câţiva dintre invitaţii speciali prezenţi la Gala Filmului românesc, găzduită  de Centrul Cultural. În cadrul acesteia vom putea urmări filme precum „Cel ales”, „Doar cu buletinul la Paris”, „Concertul” şi „Maria Tănase”. De la festival nu lipsesc nici concursurile dedicate celor mai glumeţi şi talentaţi olteni.

Şi ca orice manifestare care se respectă, în cadrul evenimentul va fi decernat şi titlul de personalitatea festivalului.

Aşadar, cei care doresc să îşi aplice moaca de oltean pe paşaport sunt aşteptaţi de joi până duminică, pe esplanadă, la biroul mobil. Tot aici, în fiecare seară vor putea urmări spectacole oferite de artişti precum Dorian Popa, Lora, DJ Project şi Andra.

Redactor: Iulia Nedeloiu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE