Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Tucă aduce din nou teatrul la Caracal
21.04.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 72

„Mișcarea de rezistență” a lui Marius Tucă își merită cu prisosință numele. Deși nici chiar jurnalistul și omul de cultură caracalean nu ar fi crezut că acest vis se va împlini, după cum el însuși a mărturisit anul trecut, el revine în capitala Romanaților cu Festivalul Național de Teatru, ajuns la cea de-a șasea ediție.




Și în acest an, Consiliul Județean Olt sprijină unul dintre cele mai valoroase acte de cultură din România: Festivalul Național de Teatru Caracal. În ședința de astăzi a fost aprobat în unanimitate proiectul de hotărârea privind asocierea cu Primăria și Consiliul Local Caracal, în vederea finanțării acestei ediții, ca și în anii trecuți.

Dacă ediția de anul trecut a fost dedicată marelui Amza Pellea, cea de a șasea ediție îl readuce în memoria noastră pe un alt monstru sacru al scenei românești: George Constantin. Ca de fiecare dată, vom avea parte de un regal teatral. Festivalul debutează duminică, 8 mai, cu „Muzicanții din Bremen” al Teatrului Țăndărică, pentru ca în aceeași zi să avem parte de „Micul Infern”, în interpretarea actorilor de la Teatrul Național București. Pe scena magnificului Teatru Național din Caracal vom putea vedea: „Noi 4”, în regia Dorinei Chiriac, muzica - Ada Milea; „Puricele”, pus în scenă de Horațiu Mălăele, cu Ștefan Bănică și Emilia Popescu în rolurile principale; spectacolul-concert  „Apolodor”; „Acum ori niciodată”, regizat de Mihai Constantin; „Capra cu trei iezi”, de la Teatrul Țăndărică; „Cutia Pandorei” de la Bulandra, cu Mariana Mihuț. Festivalul se încheie duminică, 15 mai, cu celebra piesă „Efectul razelor gamma asupra crăițelor lunatice”, cu Oana Pellea.

Întreaga manifestare va costa 400 de mii de lei, din care jumătate este contribuția Consiliului Județean Olt.

Redactor: Elena Ionescu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE