Secretariat/Anunțuri : 0349883199 || Redacție : 0349883144 || E-mail: anunt.olttv@yahoo.ro / office@olttv.ro
Întâlnire cu istoria
19.02.2016
Autor articol: OltTv
Vizualizari: 76

„Este și un protest elegant față de intenția de scoatere a istoriei din școli”. Astfel și-au caracterizat organizatorii manifestarea „România la 1866”, găzduită de Casa Corpului Didactic Olt. Evenimentul marchează cei 150 de ani care se împlinesc de la abdicarea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza și primirea lui carol I ca Principe al României.




Casa Corpului Didactic și Muzeul Județean Olt și-au dat mâna pentru a readuce în memoria noastră un an care a marcat definitiv istoria noastră. „România la 1866” este genericul expoziției foto-documentare și al unei dezbateri despre evenimentele acestui an, în care conjuncturile și oamenii au schimbat în bine soarta țării. Chiar cu sacrificarea unor destine, precum Domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Obligat să abdice la 11 februarie 1866, acesta lăsa locul pentru Karl von Hohenzollern-Sigmaringen, care devine Principele Carol I al Principatelor Unite.

Dacă plecarea lui Cuza a fost dramatică, alegerea sa ca Domn al Moldovei și Țării Românești a realizat visul Unirii. Pentru modul în care se afirmase în lupta unionistă, Slatina a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza de trei ori în timpul domniei sale, în 1859, 1862 şi 1864.

La eveniment au participat mai mulți profesori de istorie din Olt care fac front comun împotriva intenției Ministerului Educației de a scoate ore din programa școlară, astfel încât Istoria să nu mai fie, așa cum trebuie, o disciplină fundamentală.

Dacă sunteți interesați să rememorați anul istoric 1866 ori să aflați lucruri pe care nu le-ați știut niciodată, expoziția foto-documentară de la Casa Corpului Didactic din Slatina este deschisă timp de o lună. Acesta este primul dintr-o serie de evenimente pe care cele două instituții din educație și cultură le vor organiza în acest an.

Redactor: Elena Ionescu
DIN ACEEASI CATEGORIE
Program OLTTV

L M M J V S D


* Publicitatea este difuzata in timpul talk-show-urilor (ora 20:20), stirilor (ora 19:30) și între emisiuni.

Slatina 650
OLTTV LIVE